Înşelare de "respectat"!
Cum să încep, hmm, pentru prima postare eul din mine îmi zice să fac o circularitate.
De ce frate?!?! Cum poți fi așa de ... îngustă la minte?! E puțin spus.
Iată ce s-a întâmplat: O prietenă ... nu voi da nume, sau voi folosi nume fictive, da, mai bine, Alexandra, a avut ca primă experiență sexuală, pe un tip Nicu. Au fost împreună, toate ”bune și frumoase”, însă pentru el era doar... o jucărie sexuală, cu toate că ea credea altceva. După ce s-au despărțit de n ori, într-un final și-a găsit pe altcineva, o aprecia pentru ceea ce era Alin. După ce s-a culcat cu el, s-a plâns prietenei ei cele mai bune, că, citez: ”o are prea mare, nu prea intră, nu-mi place”, ca în timp ce avea o relație cu Alin, să ... pff, numai gândul mă oftică, i-a făcut blow-job lui Nicu, în timp ce acesta conducea, pe lângă alte nopți de sex.
”Frate, cât poți fi de proastă?! Nu te puteai gândi că, e nevoie de timp, până te obișnuiești cu pxxa prietenului? Fizic vorbind...”
Sincer, mi-a părut rău de acel băiat, ”Alin”, Alexandra asta... era prietena cea mai bună a unei foste iubite. Îmi venea să-i zic tot...dar...
Dar cum naiba să faci așa ceva?! Respectul față de ea însăși?! Nu mă refer la faptul că îi făcea sex oral tipului în timp ce conducea, mulți șoferi probabil au fantezia asta, (la naiba poate chiar și eu), dar era cu altcineva. Aici lipsește respectul față de sine.
De ce frate?!?! De ce ai făcut asta?!?!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu